miercuri, 13 ianuarie 2016

John Richmod, Stil Avangardist


Bun găsit!

Am avut o zi minunată astăzi! Am rămas fără somn și voi începe postarea mea cu un review al brand-ului John Richmond, care și-a făcut loc pe măsuța mea de toaletă fără ezitare.

John Richmond este un designer din Manchester, exponent al scenei britanice avangardiste. Parfumurile eponime întruchipează energia, creativitatea și  stilul imprevizibil al tinerilor și culturii stradale, fiind totodată nonșalante prin amestecul floral-fructat

Iată parfumurile mele:

Viva Rock Apă de Toaletă Spray



Este un parfum seducător, imprevizibil, dedicat femeilor care știu și vor să fie mai mult decât tiparele standard, care se remarcă în mulțime. Este un parfum citric floral potrivit atât pentru zi cât și pentru seară. Cu un flacon impresionant, original, parfumul se remarcă prin persistența și distincția aromelor. Notele înalte sunt cele de cactus, carambola, mandarină de Sicilia. Notele medii sunt cele de trandafir, iasomie și flori de cireș, iar cele de bază iris, ambergris, mosc. Un parfum fin, floral, feminin.

Richmond X Apă de Toaletă Spray


Este un parfum dulceag, femein, persistent, sexy. Se potrivește tinerelor femei și se remarcă prin note cremoase, florale, lemnoase. Mărul, zmeura și osmanthus se îmbină cu acorduri de frezie,ambră, cedru și vanilie. Se poate purta la orice ținută.

John Richmond Apă de Parfum Spray

Un parfum citric, floral, condimentat. Potrivit pentru ținute casual, acest parfum se remarcă prin notele de grapefruit și mure. Crinul și magnolia se îmbină perfect printe acordurile lemnoase, paciuli, lemn de santal. Feminin, plăcut, perfect pentru femei creative.

Desigur, și bărbații pot opta pentru variante de parfum cu siguranță tentante. Eu personal, încă nu le-am trecut prin mână.

Am cumpărat produsele de mai sus de aici.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu